Alte documente publice
– Registrul privind înregistrarea refuzurilor de a semna/contrasemna/aviza actele administrative, precum obiecţiile cu privire la legalitate.
– Registrul pentru consemnarea propunerilor, sugestiilor sau opiniilor cu privire la:
a) Proiectele hotărârilor Consiliului Local;
b) Dispoziţiile autorităţii executive, numai în cazul celor cu caracter normativ;
c) Probleme de interes public care urmează să fie dezbătute de autorităţile administraţiei publice locale;
d) Proiecte de hotărâre ale Consiliului Local cu caracter normativ;
e) Minute ale ședințelor Consiliului Local în care se consemnează, în rezumat, punctele de vedere exprimate de participanţi la o şedinţă publică;
f) Procese-verbale ale şedinţelor Consiliului Local;
g) Declaraţii de căsătorie;
h) Documente neprevăzute la lit. a) – g) şi care, potrivit legii, fac obiectul aducerii la cunoştinţă publică;
i) Alte documente neprevăzute la lit. a) – h) a căror aducere la cunoştinţă publică se apreciază ca fiind oportună şi necesară.
Registrul privind înregistrarea refuzurilor de a semna / contrasemna / aviza actele administrative, precum și obiecţiile cu privire la legalitate.
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
Registrul de opinii la proiecte ale hotărârilor Consiliului Local
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
Dispoziţiile autorităţii executive
Numai în cazul celor cu caracter normativ
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
Dezbatere publică.
Probleme de interes public care urmează să fie dezbătute de autorităţile administraţiei publice locale;
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
Proiecte de hotărâre ale Consiliului Local cu caracter normativ
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
Minute și procese verbale ale ale ședințelor Consiliului Local
în care se consemnează, în rezumat, punctele de vedere exprimate de participanţi la o şedinţă publică
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
Declaraţii de căsătorie
Publicație de căsătorie a d.lui SELEGEAN Horia-Nicolae cu d.na SUMANU Camelia
Publicație de căsătorie a d.lui Ciorei Ioan cu d.ra Kashuba Kateryna
Publicație de căsătorie Munteanu Tiberiu Feri
Publicatie casatorie Kutynia Kamil Krzysztof si Chirila Camelia Andreea
Anunțuri publice, anunțuri imobiliare, somații publice, posturi vacante
documente care, potrivit legii, fac obiectul aducerii la cunoştinţă publică;
Rezultate finalizare proiect „Achiziționare echipamente pentru dotarea școlilor de pe raza comunei Totești”
Publicație de căsătorie a d.lui GÂSCĂ Doinel cu d.ra DRÎGĂ Zinuca
Anunt colectiv pentru comunicarea prin publicitate/Proces verbal de afisare
PROCES VERBAL FINAL CONCURS
Toate documentele de interes public.
ANUNT – Consultare elaborare PUZ “ Zona de turism si functiuni complementare – Castel Paclisa „
ANUNT PUBLIC
CONSULTARE ASUPRA PROPUNERILOR ELABORARE PUZ
“ ZONA DE TURISM SI FUNCTIUNI COMPLEMENTARE
(AGREMENT, SPORT SI ALIMENTATIE PUBLICA)
Avand in vedere Ordinul nr.2701/30.12.2010 al Ministerului Dezvoltarii Regionale si Turismului pentru aprobarea Metodologiei de informare si consultare a publicului cu privire la elaborarea sau revizuirea planurilor de amenajare a teritoriului si de urbanism, a Regulamentului local referitor la implicarea publicului in elaborarea sau revizuirea planurilor de urbanism sau de amenajare a teritoriului, aprobat prin HCL nr. 25/2011, se face cunoscuta publicului .
Initiator: Felea Teodor Dan
Elaborator: S.C.G&T CREATOR SRL
PUBLICUL ESTE INVITAT SA TRANSMITA OBSERVATII
asupra documentelor disponibile la sediul Primariei Comunei Totesti, in perioada 03.07.2024 – 28.07.2024 intre orele 09,00-14,00
Etapa informarii si consultarii publicului asupra propunerilor se finalizeaza cu sedinta de dezbatere publica, care are ca scop identificarea intereselor mutuale din zona.
PUBLICUL ESTE INVITAT SA PARTICIPE
la sedinta care va avea loc in data de 29.07.2024 ora 10 la sediul Primariei Totesti
Raspunsul la observatiile transmise va fi pus la dispozitia publicului in data de 29.07.2024, prin: afisare la sediul Primariei Totesti publicare pe pagina de internet www.totesti.ro
Persoana responsabila cu informarea si consultarea publicului: Ghenciu Pompiliu Doru, Arhitect sef
Adresa: Primaria Comunei Totesti, jud. Hunedoara, tel.0254775640, e-mai: primaria.totesti@vahoo.com